sâmbătă, 9 iunie 2018

Nu stiu de ce periodic revin momente, clipe, ore sau zile in care nu am ce scrie, ce spune. Simt asa, undeva, o dorinta de a asterne cuvinte pe hartie, ma rog, pe pagina de blog, insa ma uit straina la albul foii si inchid apoi. Se pare ca tacerile (ca si cuvintele, de altfel) nu vin cand le chemi/invoci tu, ci atunci cand li se nazare. Azi de exemplu am vrut sa scriu despre doruri si despre cum poti camufla uneori cele mai acute sentimente intr-o piele de imprumut, invocand cu nesat tone de rapoarte ori recenzii, nevoi artificiale de hartii, de manuale, de analize, cand de fapt tot ce vrei sa spui este: mi-e dor. Am un sentiment tare ciudat. Ca, la un moment dat, mi-as fi pus viata on hold. Cu multe nefaste consecinte. Dar, de fapt, ce ma ingrozeste cu adevarat e ca nu voi mai putea continua mult timp asa. Si fiindca dor mi-era si de desene animate, in ton: * Nu va lasati inselati! In ecuatia asta, I’m the beast.

Follow Us @soratemplates